Siyabonga Ngezana, vedeta din apărarea lui Gigi Becali, a făcut două gafe uriașe în meciul din deplasare cu Sudanul de Sud, scor 2-3, în preliminariile CAN, iar presa din Africa de Sud nu a avut milă de stoperul de la FCSB.
Apărătorul campioanei României a făcut penalty în primul sfert de oră, din care gazdele au preluat conducerea, iar mai apoi a greșit flagrant la golul egalizator de 2-2.
Oaspeții s-au văzut conduși pe tabela de marcaj prin reușita din penalty a lui Tito Okello, după un o primă gafă a lui Ngezana, însă coechipierul său din avanposturi, Oswin Appollis, a întors scorul până în pauză cu o dublă de senzație.
În minutul 57, după o nouă eroare a fundașului central de la FCSB, gazdele au egalat prin Kuach Yuel. Ngezana a alunecat și a căzut în loc să degajeze mingea din fața adversarului, căruia i-a oferit șansa unei reușite facile. În ciuda gafelor de începător, antrenorul Hugo Broos a continuat să creadă în Ngezana și l-a lăsat în teren până la finalul jocului, scrie timeslive.co.za.
Salvarea Africii de Sud și totodată a lui Siyabonga Ngezana a venit în ultimul minut al prelungirilor de la Thalente Mbatha. Sud-africanii se impun cu mari emoții și acumulează patru puncte și se plasează pe locul secund în Grupa K a calificărilor la Cupa Africii pe Națiuni.
Siyabonga Ngezana a fost la fel integralist în urmă trei zile în disputa de pe teren propriu cu Uganda, scor 2-2, din preliminariile Cupei Africii pe Națiuni. În ciuda faptului că a primit cartonaș galben încă din minutul 9, apărătorul de la FCSB s-a achitat ulterior bine de sarcini și a fost lăudat pentru evoluția sa.
Sud-africanii au deschis scorul prin Foster, însă s-au conduse imediat după pauză, prin reușitele lui Omedi și Mato. Izbăvirea a venit de la același Mbatha, care a punctat, la fel, tot în minutul 95.
Prestația din meciul cu Uganda a lui Siyabonga Ngezana a fost notată cu 6,8 de cei de la Sofascore.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER